În urmă cu trei ani, tot în luna mai, dar undeva spre sfârșit, Mircea Rednic pierdea titlul în fața unei echipe antrenate de Răzvan Lucescu. Băiatul lui tata, așa cum l-a numit înainte de acea partidă actualul tehnician de la Astra, câștiga în „Ștefan cel Mare” cu 2-0 și Urziceni mergea în Champions League.
„Rednic nu va uita niciodată lecția pe care i-a dat-o «băiatu’ lu’ tata»”, spuneau atunci acționarii dinamoviști. Și „Puriul” nu a uitat. Ieri seară, pe stadionul prăfuit din Ploiești, Rednic a dat din nou nas în nas cu rivalul său. Pentru prima dată după trei ani. Nas în nas este, firește, o exagerare. Cei doi au păstrat distanța unul față de celălalt de parcă ar fi avut ordinele de restricție în buzunarul interior al sacoului. Antrenorul Rapidului a stat la vestiare până la începutul meciului, în timp ce colegul de la Astra și-a urmărit, braț la braț cu patronul, jucătorii la încălzire.
Nu toți rapidiștii au fost indiferenți la reîntâlnirea cu Rednic. Galeria sigur nu! Cei 500 de suporteri ai giuleștenilor l-au lăsat în pace pe fostul antrenor până în minutul 19, moment în care au început să strige în cor: „Mircea Rednic ești o mizerie!”. Asta n-a fost suficient să-l distragă pe „Puriu”, acesta fiind mai mult preocupat de „centralul” Kovacs: „Istvan, dă-le, mă, penalty!”. Și era doar un fault banal la centrul terenului. Răzvan parcă nici nu exista pentru el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER